CNAS: Va trebui să ne gândim și la o contribuție cât de mică a pacientului la medicamente

CNAS: Va trebui să ne gândim și la o contribuție cât de mică a pacientului la medicamente
Publicat: 20/11/2014, 13:25
Actualizat: 20/11/2014, 21:35

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat, joi, la prima ediție a Conferinței Naționale de Farmaeconomie și Management Sanitar de la Târgu Mureș, unde a susținut tema „Strategia de finanțare a cheltuielilor de medicamente în România”, că pacientul trebuie să fie extrem de bine informat și să se gândească „cât își poate permite să contribuie” și să înțeleagă că, dacă un medicament este generic, nu înseamnă automat că este prost, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Chiar nu sunt de acord cu formula «ăsta-i medicament generic, produs în România și e prost». Nu e adevărat! Substanța activă este aceeași și în original, și în generic. Sigur că pacientul de regulă ia de bun ce-i spune medicul, când ajunge la farmacie, farmacista îi spune «știi, am unul puțin mai bun, e mai original». Deja își pune întrebarea: fac ce spune medicul sau ce spune farmacista? În piață, lumea comentează că farmacista este interesată să vândă medicamentul cel mai scump, că e mai profitabil. Sigur, farmacia e o societate comercială, până la urmă, și înțeleg și acest aspect. Personal, nu cred că acesta este motivul principal. Dar sunt situații și situații, depinde de interpretare. Din punctul meu de vedere, pacientul ar trebui să fie extrem de bine informat și să își aleagă în funcție de posibilitate”, a declarat Ciurchea.

Președintele CNAS a adăugat, în acest context, că autoritățile trebuie să se gândească, în timp, și la o contribuție a pacientului, care să îl responsabilizeze și să îl facă să simtă „că un serviciu medical nu este sută la sută gratuit”.

„Trebuie să împărțim riscul financiar, în așa fel încât fiecare să simtă că un serviciu medical nu este sută la sută gratuit. Nici nu cred că ne putem permite tot timpul să dăm totul gratis. (…) Nu știu, o sumă cât de mică, legată de fiecare rețetă, ar mai disciplina un pic piața sau dorința. E adevărat că sunt oameni care nu-și permit nici acea sumă mică. Va trebui să vedem, până la urmă, să fie cât mai aproape de realitate”, a spus Ciurchea.

El a răspuns și unor întrebări ale specialiștilor prezenți în sală, care au susținut că, spre exemplu, introducerea unor niveluri de compensare diferite pentru medicamente ar putea reprezenta o soluție.

„Am discutat de ceva vreme de o altă compensare – de 20, de 30 (la sută – n.r), în așa fel încât să nu luăm toată posibilitatea omului, să-i lăsăm ceva: «Uite, nu-ți mai dau medicamentul acesta total gratuit, trebuie să și contribui puțin, dar ai posibilitatea să îl iei». Acuma, sigur că putem introduce un alt nivel de compensare, dar depinde foarte mult și de prescriptor, depinde foarte mult de cum gestionează medicul acest nivel de compensare. Dacă zice: «lasă-l pe acesta, că e doar 20 la sută, hai că îți găsesc ceva din grupa 50-90 (compensat 50-90 la sută – n.r.) sau alta», atunci economia nu e foarte mare”, a spus Ciurchea.

Acesta a arătat că a existat o discuție legată de o problemă semnalată de medici, că, în unele cazuri, în momentul în care un produs nou apare pe piață, prețul acestuia e compensat prin raportare la un alt produs de pe lista de medicamente, care însă nu e pe piață.

„Am discutat și aspectul acesta, nu numai acum, ci și cu timp în urmă – să găsim o limită de timp. OK, nu l-ai adus, nu știu, șase luni, un an, atunci automat să fie scos de pe listă. Pentru că sunt produse care au intrat pe listă doar ca să blocheze un altul. Nu face bine, în mintea mea, nimănui. De ce unul este scos după niște ani, nu înțeleg. Dar eu insist să fie scos după un anume timp”, a afirmat Vasile Ciurchea.

Chestionat cu privire la posibilitatea lărgirii bazei de contribuție pentru sănătate, astfel încât să se colecteze mai multe fonduri, Ciurchea a răspuns că pentru CNAS ar fi important să nu existe nicio categorie pentru care să nu se plătească contribuție.

„Cine o plătește, e mai puțin important. Nu că sunt de acord, mi-o doresc”, a adăugat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal